5 Iulie 2019 – Text by Diana, Foto: AdobeStock
“Cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoste intregul univers!”
inscriptie pe frontispiciul templului din Delphi
Nu stiu daca v-am spus, dar mi-am facut obiceiul de a medita in fiecare zi, adica mai bine zis in fiecare seara. Nu de fiecare data meditez in acelasi mod, imi aleg meditatia in functie de modul in care simt in momentul respectiv. O data meditez clasic, concentrandu-mi atentia asupra respiratiei si incercand sa-mi privesc gandurile ca pe niste pasari ce zboara pe cer. Alta data ma concentrez asupra senzatiilor sau a anumitor zone ale corpului, de exemplu chakre. Iar nu de putine ori fac vizualizari sau excursii interioare.
Ei bine, intr-o seara, mai recent am facut un fel de meditatie vizualizare. Am lasat gandurile simple sub forma de idei sa curga la vale si s-au transformat dupa un timp in ganduri sub forma de imagini. Iar aceastea au fost mici revelatii, dar efectul lor combinat a fost puternic.
Apoi, mai tarziu am vrut sa revad aceste ganduri- imagini, pentru a le impregna in memorie si a putea mai tarziu sa le scriu. Dar nu am reusit sa vizualizez aceste ganduri in modul in care imi aparusera pentru prima oara, adica fiecare gand unul dupa celalat, ci doar pe toate deodata, adica efectiv unul peste peste celalalt. Foarte ciudat era ca le-am vazut foarte clar pe fiecare in unicitatea lui. Era ca si cum ar fi fost un teanc de foi scrise, la care nu vedeam doar ce era scris doar pe prima foaie, ci ce era scris pe toate foile din tranc deodata.
Deci crampeie de ganduri:
Fericirea si suferinta sunt fatete ale aceleiasi trairi.
Diferitele grade de fericire sau suferinta creeaza realitatea din jurul nostru. Masura fericirii sau a suferintei este data de modul in care reactionezi la ceea ce se intampla cu tine sau in jurul tau.
Izvorul fericirii mele nu se afla la nimeni altcineva decat la mine. Si tot la mine se afla si cheia transformarii fericirii in suferinta si a suferintei in fericire si ca trebuie sa am grija cum o folosesc.
Nu copilul, nu sotul sau familia imi aduc fericirea, ci relatia pe care o am sau o construiesc cu ei. Fericirea care se naste din mine este infinita, pe cand fericirea pe care mi-o daruiesc cei dragi, cei din jurul meu, este intotdeauna dramuita. De ce? Pentru ca niciodata, nimeni nu va fi 100% asa cum vrei tu, iar in general procentele lipsa sunt intotdeauna cauza nefericirii si a suferintei.
Desigur, fericirea mea poate fi umbrita de nefericirea celor din jurul meu, a celor dragi. Ce pot face eu in legatura cu acest lucru? Sa fac tot ce-mi sta mie in putinta pentru ca ei sa fie fericiti. Dar … fericirea este o alegere personala si nu poti face fericit pe cineva caruia ii place, chiar si fara sa fie constient de aceasta, sa sufere. Si chiar pare incredibil ca la fel ca si fericirea si suferinta isi are izvorul tot in interiorul nostru.
In general, mintea nostra emana ganduri sau reactioneaza la situatii facandu-ne dupa caz fericiti sau nefericiti.
Este important sa cunosti realitatea exterioara, dar mult mai important este sa cunosti, sa simti, sa traiesti si sa modelezi realitatea interioara, pentru ca realitatea exterioara este doar o reflexie si o reflectie a realitatii interioare.
Despre cunoastere. Am crezut intotdeauna ca cititul, invatatul, informarea sunt aducatoare de cunoastere. Din natura fiind o fiinta curioasa, nu am lasat sa-mi scape nimic necercetat. Am citit o paleta larga de carti. De la romane, la carti de stiinta si spiritualitate. Am fost la conferinte, cursuri si seminarii am studiat. Dar toatea acestea nu mi-au adus cunoastere ci doar cunostiinte si odata cu acestea … confuzie si frustrare. Am realizat ca de fapt ce stiu este mai nimic. Cunosc forma, dar cel mai important, continutul, imi ramane ocultat. Dar tot drumul ce l-am parcurs pana acum m-a adus in acest punct, in care am realizat ca: doar explorarea interioara aduce cunoastere, aduce gnosisul.
Am realizat ca toate greselile pe care eu le-am facut sau pe care am considerat ca altii le-au facut fata de mine, si pentru care am fost o vreme chiar revoltata, m-au facut sa fiu omul care sunt astazi. Pentru ca acum chiar ma aflu in fata pragului la care am aspirat intotdeauna sa ajung si fara acele momente din trecut, cu siguranta nu as fi fost acum aici. Si nici nu as fi avut in mana cheia pregatita pentru a deschide usa din fata mea. Cand voi deschide usa? Nu are nici o importanta, pentru ca acum stiu ce se afla dincolo de ea.
Am avut nevoie de toate aceste incercari, obsesii, nemultumiri, neimpliniri, de lupta cu mine insumi, cu neputintele si esecurile mele, cu indoielile si complexele care ma napadeau pentru a mi se revela ca, asa cum spuneam mai sus, eu sunt izvorul, izvorul vietii mele, al fericirii sau al suferintei.
Si nu in ultimul rand vreau sa vorbesc despre un subiect care pentru multi este oarecum tabu: Moartea – ca o trecere. Foarte putini oameni constientizeaza ca o data cu pasirea in aceasta lume suntem deja sortiti pieirii. Si nu conteaza momentul in care se intampla trecerea. Cee a ce conteaza este ceea ce faci intre cele doua limite ale vietii, intre nastere si moarte. Iar acesta ar putea insemna: construieste-ti viata astfel incat sa nu regreti nici un moment din ea. Adica fii RESPONSABIL!
Descatusare
München 2009
Lanturi de otel
imi constrang fiinta
imaginata
intr-un moment de uitare …