26. Septembrie 2019 Autor: Diana
Si acum, ca de obicei in astfel de momente, ma aflam in fata unui prag. Nu se punea problema daca vroiam sa-l trec sau nu. Doar de asta ma aflam aici. Eram curioasa si doream sa aflu ce se afla in spatele acelei usi. O usa masiva de metal incadrata in pereti de beton. Oare se afla acolo biblioteca aceea veche, plina de papirusuri, carti vechi si noi, prafuita si luminata doar de firavele lampi de citit pe care mi-o imaginam? Un zavor inchidea usa. Dar nu parea a fi nevoie de o cheie pentru a-l deschide. Am intrat.
Inauntru m-a izbit un intuneric negru smoala. Nu vedeam nimic. Dupa un timp, ochii mi s-au obisnuit cu intunericul. Ah, parca totusi, fasii firave de lumina colorata rupeau intunericul zdrente. Apareau de undeva unde parea a fi mijlocul incaperii. Mare mi-a fost mirarea cand am realizat ca am intrat intr-o incapere goala. O incapere imensa, formata practic dintr-o cupola ce ajungea pana la podea. O semisfera goala.
Ridicand ochii spre inaltimea cupolei, am putut vedea proiectate o multime de imagini, franturi suprapuse. Un sentiment inconfortabil ma strabatu cand am realizat ca imaginile ce se desfasurau in fata ochilor mei erau franturi chiar din viata mea. Trecut, prezent si viitor. Imaginile din prezent se conturau foarte clar, cele din trecut, unele se distingeau clar, altele mai putin, iar cele din viitor erau blurate, contosionate, astfel ca nu se putea distinge continutul lor.
Intrigata, am dorit sa aflu sursa acestor imagini.
In centrul incaperii se vedea o luminita. M-am indreptat spre ea. Pe un soclu se afla un aparat minuscul, nu mai mare decat o moneda de 1 €. Ceva care semana cu un cip la care era conectat un fel de led sau laser. “De unde vin aceste imagini, cine le proiecteaza?” m-am intrebat retoric. Ecoul incaperii imi sparse vocea in mii de bucati.”Tu! Tu, tu, tu, tu …”, se auzi o voce ce venea de pretutindeni si totusi parca de nicaieri. “Sa fiu eu doar un cip?”. Vocea izbucni intr-un ras zgomotos, un pic ironic. “Doar un cip? Cipul este doar interfata prin care tu te proiectezi in afara.” Raspunsul ma uimi. “Eu?”. “Adica?”, am continuat forzand o explicatie. “Doar ceea ce vad aici este chiar viata mea, toata.”. “Tu esti cea care creeaza si proiecteza ceea ce vezi tu aici.”, raspunse vocea vibrand. “Dar bine, aici totul e de-a valma, totul in acelasi timp, prezentul, trecutul, viitorul se amesteca intr-un talmes-balmes. Cum e posibil?”
“Timpul nu exista.”, spuse vocea. “Dar pentru tine, ca sa poti remarca, invata, experimenta, toate acestea ce se numesc viata au fost ordonate, secventate, ca tu sa gasesti noima in ele. Astfel a aparut timpul, dar la nivel absolut, timpul, dupa cum am spus deja, nu exista. Iar totul exista.”, explica vocea. Probabil ca aratam foarte confuza, pentru ca vocea simti nevoia de a continua explicatia. “Imagineaza-ti ca te afli intr-o biblioteca …”. “Ah, biblioteca”, am spus eu intrerupand-o. “Da, cum spuneam, biblioteca, si in loc sa ai cartile frumos aranjate pe rafturi, dupa gen, an, autor, etc. tu le-ai gasi intr-un morman mare in mijlocul incaperii. Nu ai putea face prea mult sens din asta. Nu ai stii unde, cum si ce sa cauti. Nu ai stii unde sa incepi si unde sa termini. Totul ar stagna. De aceea, pentru a da o ordine lucrurilor a fost creat timpul.”
Ceea ce auzem ma uimea. “Si viitorul? Inseamna atunci ca viitorul este predestinat, daca el coexista cu prezentul si trecutul?”
“Nu. Dupa cum observi, nu poti vedea viitorul cu claritate. Viitorul se prezinta prin numeroase posibilitati inca neconcretizate, ele depinzand de alegerile pe care tu le faci in prezent. Apoi exista mai un filtru care te impiedica sa vezi chiar si o imagine pe care tu ai fi putut deja sa o concretizezi pentru viitor. Daca nu ar exista acest filtru, ar disparea tot mirajul vietii, tot misterul, toata pasiunea!”
“Si tu, voce, cine esti?”. “Tu, stii foarte bine acest lucru!”, fu raspunsul.
Am parasit incaperea, iesind din nou in lumina zilei, pe care, nu-i asa tot eu o cream. As putea spune ca dupa cele vazute si auzite ma simteam ravasita. Dar nu eram. Eram doar ganditoare. Undeva, in strafundurile sufletului, spiritului si a mintii stiam aceste lucruri. Dar le-am ignorat.
Ianus, cel cu doua fete, trecutul si viitorul se intalnesc in prezentul fiintei. Trecutul si viitorul exista doar in clipa prezenta.
Da, timpul este doar o iluzie.